Boss-ul Newsin, Cristi Dumitriu, şi ”fratele” lui Donald Trump, Mike Costache, au pornit un război al vorbelor în mediul online.
Cristi Dumitriu, boss-ul Newsin, a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care susţine că Mike Costachea avut numeroase apariţii publice după ce Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din America în speranţa că astfel va deveni ambasadorul SUA în România şi de aceea se declară ”român apropiat lui Donald Tump”.
”Apar toţi dubioşii pe la tv care se declară republicani de-ai lui Trump. Am văzut figuri vechi ca Lucian Orăşel, Mike Costache. Ultimul vrea să devină nici mai mult nici mai puţin decât ambasadorul SUA în România şi se declară „român apropiat lui Donald Trump”. A dat şi nişte fotografii cu el şi Trump ca să fie convingător şi face pe analistul pe la tv. Îmi amintesc de el că acum aproape zece ani avea o firmă Leo&Leo, organiza concursuri de miss dubioase şi a dat ţepe promiţând maşini Maserati şi excursii exotice la concursuri ca să scrii de el. Când a fost căutat la AutoItalia, unicul importator de maşini italiene de lux de pe vremea aia, Stein zicea că nu mai lucrează cu el. Păcălea presa de business să scrie despre el şi acum a luat-o de la capăt ca apropiat al lui Trump”, a scris Cristi Dimitriu, bossul de la Newsin, pe o reţea de socializare.
Mike Costache, care se prezintă drept un apropiat al lui Donald Tump, a luat atitudine imediat şi i-a dat replică lui Dumitriu: ”Îmi pare rău să aflu ce părere greşită ai despre mine, mai ales ca jurnalist care are acces la informaţii (Google) şi care ar putea uşor contacta cele cinci câştigătoare la concursul Miss Universe România (2009-2013). De la Bianca Constantin, Oana Paveluc Lazăr, Larisa Popa, Delia Ducă şi Roxana-Oana Andrei poţi afla direct că au primit toate premiile publicate şi să afli că suntem amici şi le-am ajutat pe toate mult peste relaţia contractuală. Interesant este că nu te-a interesat să menţionezi că eforturile mele şi ale celor mulţi sponsori şi parteneri ai acelui proiect au adus România în lumina reflectoarelor cinci ani la rând. Acel concurs este difuzat în 183 de ţări la o audienţă de 1,5 miliarde de telespectatori. Nici numele meu şi nici ale concurentelor nu a fost scris pe eşarfa lor. Numele României a fost scris şi promovat. Poate ne spui şi nouă ce demersuri ai făcut tu pentru a promova România la o astfel de audienta. Deasemenea, ai putea lua legatura si cu Dante Stein sa afli ce relatie am avut in cei patru ani cand mi-a dat brandul Maserati in management si ce relatie avem acum dupa un deceniu de prietenie. In aprilie m-a invitat sa fac parte din consilulu de administratie al fundatiei Make-A-Wish Romania”.